Metoda mea de lucru/ Cum lucrez

Îmi place să văd logica din spatele lucrurilor, simplificând în același timp conceptele. În ziua de astăzi cantitatea de informații din orice domeniu este copleșitoare, însă eu am căutat să înțeleg vocea prin prisma mecanicii ei, studiind ultimele descoperiri științifice. Mă interesează vocea, însă în egală măsură mă interesează și inima. Muzica de închinare nu este o industrie artistică, ci este în primul rând o armă în bătălia spirituală în care ne aflăm. Așteaptă-te să ne uităm și la motivațiile inimii, la pericolele care ne atacă închinarea. Pe lângă antrenamentele vocale, s-ar putea ca inima ta să se descopere în discuțiile noastre. Însă revenind la voce, scopul meu este să îți aduc vocea în echilibru, oferindu-ți uneltele necesare pentru a-ți forma tehnica ta vocală.

Vocea echilibrată

 În viziunea mea, o voce echilibrată poate produce un ton care are următoarele 4 caracteristici: Consistent, Conectat, Controlat, Confortabil. Fiecare dintre aceste caracteristici are un rol principal în producerea unui sunet echilibrat. Primul obiectiv pentru mine este să echilibrez vocea pe toată întinderea ei, iar apoi să o calibrăm în așa fel încât să poată avea abilitatea de a se transpune în interpretare (agilitate, vibrato, dinamici). Consider că vocea cântată trebuie să se regăsească în vocea vorbită, iar o tehnică vocală corectă ar trebui să calibreze vocea începând din cea mai naturală coordonare a ei. Metoda de predare cu care lucrez eu țintește transferul calităților vocii vorbite spre cea cântată. 

Prima sesiune - La ce să mă aștept?

1. Interviu

 Începem cu o conversație scurtă pentru a te cunoaște mai bine pe tine și vocea ta. Vreau să știu ce îți dorești de la vocea ta și ce aștepți de la sesiunile noastre.

Ce să aștept de la interviu?

La ce să mă aștept?

2.Evaluare Vocală

 Apoi trecem la cântat pentru diagnoza vocală printr-o vocaliză și un scurt fragment dintr-o melodie pe care o alegi tu.

Ce înseamnă evaluare vocală?

La ce să mă aștept?

3. Plan de lucru

După care ți se explică dezechilibrul vocal din vocea ta și care este planul de lucru de care ai nevoie pentru a ajunge la o voce echilibrată.

Ce înseamnă plan de lucru?

Evaluare Gratuită

Doar în luna Noiembrie poți beneficia de evaluare vocală gratuită. 

Planifică acum

Ce să aștept de la interviu?

Interviu

Înainte de a începe sesiunile de antrenament vocal, îmi place să am un interviu cu fiecare persoană. Acest lucru mă ajută să te cunosc mai bine și să înțeleg mai bine obiectivele și așteptările tale.

Ce vom discuta:

  • Istoria ta vocală: Îmi place să aflu despre experiența ta vocală. Dacă ai cântat sau vorbit în public înainte? 
  • Obiectivele tale: Ce îți dorești să obții prin antrenamentul vocal? Ce vrei să îmbunătățești la vocea ta?

De ce este important acest interviu?

Interviul mă ajută să creez un plan de antrenament personalizat pentru fiecare student. De asemenea, mă ajută să mă asigur că ești pe drumul cel bun pentru a-ți atinge obiectivele.

Ce se întâmplă după interviu?

După interviu, vom discuta despre planul de antrenament și vom stabili o dată pentru prima ta sesiune.

Ce trebuie să faci pentru interviu?

Nu trebuie să faci nimic special pentru interviu. Doar fii pregătit să vorbești despre tine și despre vocea ta.

Întrebări frecvente:

  • Cât durează interviul?

Interviul durează de obicei aproximativ 30 de minute.

  • Ce se întâmplă dacă nu sunt sigur ce îmi doresc de la vocea mea?

Nu-ți face griji dacă nu ești sigur ce vrei de la vocea ta. Vom discuta despre asta în timpul interviului și te voi ajuta să-ți clarifici obiectivele.

 De-abia aștept să te întâlnesc și să te ajut să-ți atingi obiectivele vocale!

Plan de lucru

Pasul 1: Identificarea Dezechilibrului Vocal

În primul rând, vom efectua o evaluare vocală detaliată pentru a identifica exact ce provoacă dezechilibrul vocal. Acest proces include analizarea obiceiurilor vocale nesănătoase.

Pasul 2: Stabilirea Obiectivelor

Împreună vom stabili obiective clare pentru corectarea dezechilibrului vocal. Aceste obiective ar putea include îmbunătățirea auzului armonic, eliminarea tensiunii vocale, învățarea tehnicilor corecte de respirație sau oricare alt aspect specific care trebuie abordat.

Pasul 3: Plan de Lucru Personalizat

Voi crea un plan de lucru personalizat pentru tine, care va cuprinde exerciții și tehnici specifice pentru a corecta problemele identificate. Acest plan poate implica, de exemplu, exerciții de respirație, vocalize, exerciții de auz sau de ritm.

Pasul 4: Practică Constantă

Planul de lucru va necesita practică regulată. Vom lucra împreună în lecții programate, dar tu vei fi  responsabil pentru practica individuală. Practica constantă este esențială pentru a dezvolta o voce echilibrată.

Pasul 5: Monitorizare și Ajustare

Pe măsură ce progresezi, voi monitoriza evoluția ta și va face ajustări în planul de lucru în funcție de nevoile tale specifice. Este posibil să fie necesară o adaptare a exercițiilor sau a abordării pe parcursul procesului.

Nu uita, este important să ai răbdare și să fii consecvent în eforturile tale pentru a obține rezultate pozitive în dezvoltarea vocii tale, în urma planului vocal.

Ce înseamnă evaluarea vocală?

Evaluarea vocală, se referă la procesul de evaluare a capacităților și calităților vocale ale unei persoane. Acest proces ajută antrenorul vocal să înțeleagă nivelul actual al abilităților vocale ale studentului și să identifice eventualele probleme sau dezechilibre care pot necesita corecție sau îmbunătățire și să obțină un diagnostic vocal. Pentru evaluarea vocală vom folosi 2 instrumente specifice:

1. Vocaliza: Folosind o vocaliză specifică vom parcuge de-a lungul întinderii vocale pentru a evalua calitățile naturale ale tonului și pentru a identifica punctele tari și slabe ale vocii.

2. Cântat pe o melodie aleasă de tine: Pasul următor este să observ cum reacționează vocea cântată, modul în care este interpretată muzica, exprimarea emoțiilor prin cântat și alte calități care țin de muzicalitatea studentului. 

Scopul principal al evaluării vocale este să-mi permită să cunosc nivelul actual al studentului și să dezvolt un plan de lecții personalizat pentru a ajuta la îmbunătățirea tehnicilor vocale și a atingerii obiectivelor stabilite. 

  • Plan Name

    This is just placeholder text. Don’t be alarmed, this is just here to fill up space since your finalized copy isn’t ready yet.

    $0/free

    Features

    • This is a feature of this plan.
    • This is a feature of this plan.
    • This is a feature of this plan.
    • This is a feature of this plan.
    • This is a feature of this plan.